Răsărit

Noaptea trecutä am dormit mai aproape de cer. Priveam stelele şi meditam. Mi-am pus o salteluță şi o patura pe jos, pe balconul micuț de la mansardă,  iar cand somnul mi-a copleșit intreaga ființă, mi-a fost imposibil să mai fac vreo mișcare, doar m-am lăsat moale pe salteluțä și am adormit păzită de stele, lunä și vreo șapte pisici, până la cinci dimineața.

Ziua încă incerca să castige teren în fața nopții, undeva în sat se auzeau cocoşii, care anunțau zgomotos că incepe o noua zi.

Privirea mi-a alunecat leneşă  deasupra lanului de porumb până a întâlnit linia orizontului. Cerul roșiatic imi amintea de tablourile dintr-o expoziție vazută anul trecut, dar spre ruşinea mea am uitat numelui artistului. Și atunci și acum m-a impresionat cât de bine surprinsese rasăritul în tablourile sale.

Am coborat în curte și am început să umplu cu mancare castroanele pisicilor și cățeilor, care deja se agitau serios. Majoritatea se țineau după mine și așteptau câte o mângâiere.

M-am întors din nou pe balcon să studiez răsăritul. Vroiam să îmi încep meditația, dar câinii aveau un chef nebun de hârjoneală, pisicile vroiau sa le bag în seama, așa ca am decis să mai astept până când lucrurile se mai linișteau puțin și gașca pleca în câmp sa pândească ceva sau pe cineva.

Soarele deja strălucea din ce in ce mai tare, abia il mai puteam privi drept în față, semn ca ziua si-a intrat in drepturi depline, asa cum o face dintotdeauna.

Cred că o să imi trag pătura peste mine și mai lenevesc puțin. Zarva dimineții isi spune cuvantul. Nu mai e chip de leneveala.

Cobor din nou scările din lemn, cam abrupte și merg să imi pregatesc o cafea. Între timp iau doua roșii din micuța mea grădină, pline încă de roua nopții, le șterg de tricou și le mănânc în loc de mic dejun. Cafeaua fierbinte împrăștie aburi aromați care imi trezesc simțurile și îmi trece cheful de leneveala.

Este duminică. Poate ar trebui sa merg la liturghie.

Să nu uit să īl sun astăzi pe parintele Solomon.

Poate să meditez mai mult.

Un impuls căruia nu mă pot împotrivi, mă trimite spre poartă. O  deschid şi în fața mea se întinde câmpul fără de sfârșit. Asta e ce am nevoie. Respir adanc, deachid poarta larg și lângă mine apar instant cainii si cateva pisici. Mă uit amuzată spre gașca mea frumoasă și o zbughim īn câmp. Roua răcoroasă îmi īnfioara tălpile și gleznele, dar e așa plăcut!

Alergăm pe câmp cu soarele în spate și infinitul în față. Nu avem limite și nici nu suntem limitați de nimic.

Din cand în cand ne însoțesc stoluri mici de pasari. Un balon se plimbă pe cerul insorit. Mă opresc fascinată. Doamne, ce imi doresc să zbor!

Cred că trebuie să o fac și pe asta într-o zi.

Aproape în fiecare dimineață apar câteva baloane pe cer. Uneori se apropie atât de mult încât pot vedea flacăra și oamenii din nacelă. Par niște păpuși micuțe.

Într-o zi, unul dintre baloane a aterizat în câmp. Am alergat într-un suflet, dar până am ajuns s-a înălțat din nou. Mă învârteam sub minunația aia uriaşă și colorată și mă bucuram că cel puțin pot să stau în umbra lui.

O noua zi, o noua provocare. Nu doar pentru mine ci si pentru toti ceilalti. Ce ne asteapta?

Sper sa am o surpriza placuta…