Ziua cand am plutit prin univers

O mantie alba si pufoasa se strecura tacuta prin fereastra larg deschisa, acoperea podeaua si patul, iar peste mine se asternea o liniste profunda.

Priveam fiecare fulg de zapada care se aseza gratios, ca si cum intreaga existenta depindea de acel fulg cu existenta efemera. Nu-mi era frig,  aveam impresia ca stau pe ceva cald. Uitand-ma mai bine mi-am dat seama ca chiar stateam pe ceva cald, sangeram abundent. De-o parte si de alta a patului se prelingea pe podea un suvoi de sange. Am vrut sa strig dupa ajutor, dar vorbele mele rămăseseră fara glas.

Corpul devenise greu ca plumbul, simteam nevoia sa il las in acel pat, asa cum lasi o povara pe care nu o mai poti duce si sa plec.

Eram atat de obosita, incat nu mai puteam gandi, nu imi mai puteam pune intrebari. Uitasem de mine, uitasem de tot. Simteam ca ma contopeam cu universul si deveneam una.

Nu stiu cat a durat calatoria mea prin univers sau daca am fost inconstienta, dar m-am trezit pe o targa. Cativa oameni se agitau in jurul meu si dadeau ordine. Cred ca am adomit din nou s-au m-am ridicat sa dau binețe fiecărui nor și sa îl întreb de unde avea fulgisorii.

Cand m-a trezit era dimineata, nevoia mea de zbor disparuse. Am incercat sa ma ridic, dar imediat am ametit atat de tare, incat am avut senzatia ca se rastoarna patul cu mine. Instinctiv m-am prins cu mainile de marginea patului. Mi-am revenit destul de repede, dar nu am indraznit sa mai fac pe viteaza din nou.
In timp ce incercam sa imi dau seama ce pot face si ce nu, sa evaluez situatia o femeie corpolenta a intrat in salon si a inceput sa tipe la mine.
– Cand ai de gand sa vii la alaptat? Nu a asteptat raspunsul meu. A plecat trantind usa, ca si cum era suparata pe mine, dar rau de tot.
O asistenta a venit sa imi faca tratmentul si a plecat. Nici ea nu avea timp pentru raspunsuri, iar eu aveam multe intrebari. Spre seara a venit din nou asistenta corpolenta, care m-a dus aprope taras pana in salonul de alaptare. M-a trantit pe un scaun si m-a lasat acolo. Tremuram toata. Imi priveam degetele alb albstrui care se miscau spasmotic.
Era acolo o alta asistenta care aducea copiii mamelor care abia nascusera.
Cand m-a vazut s-a uitat mustrator la mine si mi-a reprosat de ce nu am fost ieri la alaptat.

Care ieri?

Nu stiu cum se intamplase, dar eu pierdusem ziua de ieri undeva in univers.
A mers in salonul noilor nascuti, dar nu s-a intors cu copilul meu in brate, s-a intors cu o cana din metal si mi-a spus sa ma mulg. Copilul meu era prematur si nu respira singur. Era la incubator.
Cum sa mă mulg?

M-am uitat la celelalte prospete mamici, toate isi priveau copiii, topite de iubire Eu stateam cu cana in mana si habar nu aveam ce sa fac cu ea.